Herculane

Weekendul acesta m-am bălăcit în apa sulfuroasa si fierbinte de la Herculane.
Am asteptat caţiva ani să ajung aici, mi-a fost recomandat de medic pentru afecţiunile mele reumatismale. Nu am fost singură. Piticul meu, Daniel, a fost cu mine.
Dorina şi Liviu m-au invitat. Am călătorit prin ploaie, cu Opelul lor pe la Baia de Aramă şi ne-am cazat seara, dupa ora 9, la casuţele de la 7 Izvoare.
Liviu ne-a dus urgent la bazin, şi până la 11 noaptea ne-am încălzit în Băile Termale.
Nu am simţit frigul când am ieşit, cu toate că aveam cam 200m până la căsuţă.
Următoarea zi am mers pe jos până în staţiune. Ultima dată când am fost era Andrei fiul meu cel mare doar de 9 luni. Mi-am amintit hotelul unde am fost cazaţi, Hotel Hercules, locurile pe unde mă plimbam singură, când aveam doar 25 de ani, singură pentru că Gicu pleca de dimineaţă şi nu se mai întorcea decât seara. Am trecut de Hotel Roman, ultimul punct pe care îl întâlneam în plimbarea mea zilnică cu Andrei. Ce tinereţe......!? Mă întreb acum oare de ce nu am văzut mai departe şi de ce refuzam să văd viaţa fără el? Acum mi se pare absurdă toată aşteptare mea, şi hmm...oare se putea numi iubire atât timp cât nu era reciprocă?
Daniel a rezistat eroic drumul pe jos, chiar am urcat pe munte spre Grota cu Aburi, dar ne ştiind exact drumul ne-am întors după jumătate de oră.
La coborâre am revăzut construcţiile vechi de după 1811 şi multe în stil roccocco. O tăbliţă ne anunţa Santier în lucru din 2003 până în sept. 2008.
Totul era devastat, ruinat, un patrimoniu cultural care se naruie. Îi întreb pe cei răspunzători de aceste neglijenţe: Ce le oferă copiilor noştrii? De ce nu restaurăm toate aceste bogăţii culturale? Ce au făcut cu banii investiţi în restaurare?
Hmm...Cred că avem legi prea slabe.. Ar trebui pedepsiţi aceşti afacerişti rapaci, sau indolenţa celor răspunzători de tot patrimoniul din acestă staţiune.
De neconceput ca după aproape 18 ani totul să fie mai jalnic în această bijuterie montană.